Top of the Rock este unul din zgârie-norii care vă permite să vedeți de sus o bună parte din Manhattan, atât ziua cât și seara. Iar uneori seara puteți avea parte de surpize plăcute, ca de exemplu focuri de artificii!
Am vizitat New York la sfârșitul lunii iunie 2019, iar într-una din seri am fost la Rockefeller Center, iar de sus de pe terasa Top of the Rock am văzut surpriza să văd și un interesant spectacol de artificii. A fost una din acele surprize plăcute, când călătorești undeva și ai ocazia să vezi ceva interesant dar total neașteptat. Probabil dacă aș fi urmărit știrile din New York aș fi aflat de spectacolul de artificii.
Am realizat un scurt videoclip de pe terasa Top of the Rock – luminile Manhattan-ului seara și focuri de artificii:
Inițial îmi propusesem să ajung la #TopoftheRock astfel încât să prind apusul, dar am întârziat prin New York și am ajuns mai târziu, dar așa am avut ocazia să văd acele artificii, iar câteva zile mai târziu, adică pe 4 iulie, Ziua Independenței, am văzut al spectacol cu artificii (în această postare vedeți și voi artificiile repective).
Rockefeller Center este un complex format din 19 zgărie nori situat în centrul New York-ului – insula Manhattan. Adresa cartierului: între 7th-8th Avenue și străzile 47-51 (harta).
Amplasarea clădirilor s-a făcut în așa fel că să beneficieze maxim posibil de lumina soarelui.
Complexul este numit după John D. Rockefeller (1874-1960) al 5 lea copil al lui John D. Rockefeller senior fondatorul Standard Oil și unul din cei mai bogați oameni din istorie.
În zonă se mai află: catedrala Sf Patrick, iar la 5 minute Biblioteca Publică New York.
Atracția principală este vizitarea observatorului The Top Of The Rock, de unde se poate admira New Yorkul de la înălțimea de 259m /70 etaje.
De pe Top of the Rock vedeți și Empire State Building (aici sunt părerile mele despre acest zgârie nori).
Complexul mai cuprinde și piața Rockefeller Plaza cu numeroase magazine, studiourile NBC, Radio City Music Hall. Dacă sunteți interesați puteți cumpăra un bilet de vreo 52$ care cuprinde turul Rockefeller Center.
Citește și: Calatorie cu avionul in America – New York – informatii utile
Pentru Top of the Rock se plătește între 32-38 dolari americani, în funcție de vârstă. Rockefeller Center este inclus în New York CityPass sau FreeStyle Pass
Top of the Rock poate fi vizitat zilnic între 8am – 12.30am. Ultimul lift urcă la 11.40pm.
Pentru informații actualizate verificați site-ul oficial
Biletele pentru Top of the Rock oferă acces la anumite ore. Primul lift vă duce până la locul unde se face control ca la aeroport, apoi stați la altă coadă pentru lifturile care duc la etajul 70. În lift este proiectat un film, dar mai interesant mi s-a părut cel din liftul de la Empire State Building sau chiar din One World Observatory (voi publica un articol și despre Observatory).
Sper să-ți fie de folos aceste informații și-ți urez drum bun, vacanță plăcută!
Dacă ajungeți la New York, iar timpul și bugetul vă permit merită să vizitați Top of the Rock și Empire State Building. Dacă bugetul sau poate timpul nu vă permit ambii zgărie-nori, părerea mea este să mergeți la Top of the Rock. Nu doar că este un complex unde mai puteți vedea mai multe obiective la sol ca să zic așa, dar de sus vedeți Central Park, Chrysler Building și multe alți zgărie-nori.
- Cum sa alegi cel mai bun card memorie SD 2TB - 2 November , 2024
- Midjourney lanseaza un editor foto: Editare creativa la indemana tuturor - 31 October , 2024
- Transformati-va fotografiile de vacanta: Sfaturi practice pentru evitarea imaginilor banale - 29 October , 2024
One thought on “Top of the Rock si surpriza serii – spectacol de artificii”