Salonul Auto Bucureşti (SAB) şi-a deschis porţiile pentru publicul larg, expoziţia putând fi vizitată în cadrul Romaero Băneasa până pe 11 octombrie.
Am mai spus aici pe blog, că, din păcate actualele “saloane auto” de la noi nu-şi merită pe deplin respectivul titlu. Ele, SAM (organizat în corturi în piaţa Constituţiei din Bucureşti) şi acest SAB (organizat în hangarele Romaero), seamănă mai mult cu nişte târguri auto, deoarece la acestea nu prea mai participă firmele auto ci mai mult dealerii lor, iar aceştia din urmă sunt mai mult interesaţi să vândă maşinile expuse acolo. Probabil acesta este unul din motivele pentru care accesul în majoritate maşinilor expuse este permis, iar vizitatorii se tot urcă prin maşinile respective, butonează la ele, deschid toate uşile, etc. Nu ştiu câţi dintre ei chiar vor să şi cumpere, dar pipăitul şi butonatul la maşini este la oridinea zilei acolo la SAB.
Nu am putut merge la SAB 2015 în timpul săptămânii, când cred eu că este mai liber, aşa că m-am mulţumit (a se citi resemnat, pentru că ştiam ce mă aşteaptă) cu o vizită sâmbătă. În ziua respectivă erau mulţi copii pe acolo. Ăia mici îşi făceau de cap pe la “salon”: călăreau cam tot ce prindeau în cale. Deşi, pe de o parte înţeleg asta că şi eu eram pasionat de maşini încă de când mic, pe de altă parte nu înţeleg nepăsarea părinţilor! Copiii intrau prin maşini, trăgeau de schimbătoare, de volan, apăsau pe toate butoanele posibile şi alte cele. Le înţeleg curiozitatea şi pasiunea pentru maşini, dar se vedea de la o poştă lipsa de educaţiei a acestor copii, probabil cauzată de lipsa de educaţie a părinţilor!
Dacă doriţi să evitaţi aglomeraţia mergeţi la Romaero în timpul săptămânii; s-ar putea să fie mai liber pe acolo.
Revenind la “salonul auto”, lipsesc nume importante din lumea auto; ca de exemplu grupul Dacia-Renault, Audi, Porsche, Skoda şi Seat sunt reprezentate de dealerii Avia Motors şi Alto Syncro. Pe cei de la Volkswagen îi înţelegem că lipsesc (poate aţi auzit de scandalul în care sunt implicaţi, cel al falsificării testelor noxelor motoarelor diesel – Dieselgate, numit prin presă).
Altfel cel mai mare stand este cel al grupului Ţiriac Auto, acesta ocupând mai mult de jumătate din latura dreaptă a hangarului principal; la fel de bine SAB putea să se numească Ţiriac Auto Showroom!
Ţiriac Auto a adus la Salon mărcile Mercedes-Benz, Land Rover, Range Rover, Jaguar, Hyundai, Mitsubishi şi Ford.
Honda a adus la SAB trei modele importante pentru gama sa, toate prezente în premieră în România. Astfel, vizitatorii vor putea vedea de aproape noul Civic Type-R, HR-V şi Jazz.
Mazda este prezentă la Salon prin dealear-ul Arian Motors, iar vedeta standului a fost roadsterul MX-5:
La Romaero Băneasa este prezent şi iAro Camarad – o maşină-concept realizată de un grup de studenţi ieşeni care ar putea fi versiunea modernă a mărcii ARO. Cam ciudat numele, dar lăudabilă iniţiativa.
Am văzut şi o Dacia Logan electrică. Marc Areny, este numele francezului care a transformat o Dacia Logan într-un vehicul 100% electric şi l-a expus la Salonul Auto Bucuresti 2015 (pe 3 si 4 Octombrie).
Pentru a 3-a oara în cadrul SAB & Accesorii, „Bucharest Classic Car Expo” este organizat în parteneriat cu Oldtimer Studio Restaurări. Expoziţia BCCE, dedicată automobilelor istorice, ocupă unul din hangarele de la Romaero şi este unul din motivele pentru care am mers la “salonul auto”.
Acolo, BCCE, expune automobile istorice de competiţie, automobile clasice americane dar şi automobile europene antebelice şi postbelice.
Alt motiv era spectacolul aerian oferit de Aeroclubul României, dar din motive care nu au ţinut de Aeroclubul României spectacolul a fost amânat pentru weekendul viitor. Probabil!
Al treilea hangar este gazda firmelor care oferă piese de schimb, diverse unelte, accesorii auto-moto, dar şi al societăţilor de leasing şi asigurări.
La exterior, suprafaţa expoziţională este ocupată de vehicule utilitare, un club de off-road şi nu lipsesc tarabele unde se vând produse alimentare: de la clasicii mici, până la plăcinte şi mezeluri tradiţionale, machete şi jucării.
Interesante mi s-au părut maşinile Piaggio, adaptate mai bine traficului aglomerat din localităţile urbane.
Alte poze de la SAB 2015 mai pot fi văzute la Galeria Foto.
Salonul Auto Bucureşti va fi deschis în fiecare zi între orele 10 – 20 până pe 11 octombrie 2015, iar preţul unui bilet de acces este de 25 de lei. Copii cu vârsta sub 7 ani au acces gratuit, din păcate zic eu! Parcarea se poate face în interiorul complexului Romaero pentru o taxă suplimentară de 10 lei.
Cei care doresc să ajungă la SAB 2015 cu ajutorul transportului în comun pot folosi liniile de autobuz 131, 205, 301 sau 335 sau tramvaiul 5.
- Concursul Foto GCCA Concrete in Life 2024/2025 – prezinta frumusetea betonului - 3 November , 2024
- Cum sa alegi cel mai bun card memorie SD 2TB - 2 November , 2024
- Midjourney lanseaza un editor foto: Editare creativa la indemana tuturor - 31 October , 2024