Programul si expozantii Salonului Auto Bucuresti si Accesorii 2013

În această toamnă, în perioada 10 – 20 octombrie 2013, are loc Salonul Auto Bucureşti & Accesorii 2013, pe scurt SAB 2013.

siab 2005
vechiul sab

Deşi acest eveniment şi-a tot schimbat denumirea, când SAB când SIAB, cum ne-cum a ajuns, în ciuda dificultăţilor din economia românească, la rotunda vârstă de 20 ani de la prima ediţie şi se va desfăşura la Romaero Baneasa.

La SAB & Accesorii 2013 vor fi prezente autoturisme, autoutilitare, motociclete, biciclete, piese şi accesorii auto, echipamente şi utilaje pentru service-uri şi spălătorii auto, sisteme audio şi de navigaţie, societăţi de leasing şi de asigurări auto, presa de specialitate. De asemenea, nu vor lipsi maşinile modificate, în cadrul Salonului fiind organizat un concurs în care va fi premiată cea mai frumoasă maşină clasică.

Mercedes-Benz SLR McLaren Stirling Moss
Mercedes-Benz SLR McLaren Stirling Moss

Printre marcile care şi-au confirmat prezenţa sunt: Chevrolet, Citröen, Ford, Honda, Hyundai, Isuzu, Jaguar, Kia, Land Rover, Mazda, Mercedes-Benz, Mitsubishi, Nissan, Opel, Peugeot, Seat, Skoda.

Honda Romania va lansa in premiera absoluta la SAB & Accesorii 2013 noul model Honda CR-V echipat cu noul motor diesel i-DTEC de 1.6 litri si 120 CP.Tiriac Auto va aduce in premiera nationala la SAB & Accesorii 2013 noul Mercedes Benz S-Class, noul Range Rover Sport, Jaguar F Type si Hyundai i35 Facelift.

În primele 3 zile ale evenimentului echipa IACARII ACROBATI va executa în cadrul SAB & Accesorii 2013 demonstraţii aeriene cu două avioane tip YAK 52TW. Sâmbătă, 12 Octombrie, acestia vor executa un show aviatic nocturn cu artificii. Show-urile aviatice vor fi completate de show-uri de paraşutism, iar Ministerul Afacerilor Interne (MAI) va organiza, pe 11 octombrie un eveniment pentru marcarea a 100 de ani de la eliberarea primului permis de conducere auto românesc.

În cadrul SAB & Accesorii 2013 va fi organizată în parteneriat cu Oldtimer Studio o expoziţie de maşini clasice denumită Bucharest Classical Car.
Tot în cadrul SAB & Accesorii 2013, 15 maşini offroad vor presta demonstraţii live în cadrul evenimentului, veţi vedea câteva dintre maşinile participante la Raliul Sibiului iar Edwin Keleti, multiplu campion naţional de raliuri va executa demonstratii de îndemânare auto.
Salonul va fi deschis zilnic, între 10 şi 20 octombrie, între orele 10:00 şi 20:00.

Vizitatorii SAB & Accesorii 2013 vor castiga numeroase premii, unul dintre acestea fiind o excursie oferita de Happy Tour.
Alte informatii pe site-ul oficial sab.ro

fotostefan

One thought on “Programul si expozantii Salonului Auto Bucuresti si Accesorii 2013”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.