Programul CANTEMIR – sesiunea de finanţare 2012

Chiar daca nu specifica in mod expres totusi cred ca programul CANTEMIR poate fi o sursa de finantare si pentru fotografii ce au lucrari deosebite.

surse de finantare nerambursabila
programul cantemir

Programul vizează creşterea vizibilităţii şi accesibilităţii culturii române pe pieţele culturale internaţionale prin promovarea creaţiilor româneşti de valoare, încurajând totodată cooperarea dintre artiştii români şi străini, dialogul intercultural, precum şi parteneriatul instituţional dintre organizaţii culturale din România și din străinătate.

Programul CANTEMIR este programul de cofinanţare al Institutului Cultural Român pentru proiecte culturale independente desfăşurate în străinătate.

Programul Cantemir se adresează persoanelor fizice autorizate (PFA) sau persoanelor juridice de drept public sau privat din România.

Proiectele finanţate se pot desfăşura pe o perioadă de maximum 14 luni, între 6 august 2012 și 15 septembrie 2013.

Bugetul alocat finanţării proiectelor în 2012 este de 1.352.930,24 lei, iar valoarea maximă a finanţării care se poate acorda unui proiect este de 132.000 lei, dar nu mai mult de 80% din totalul cheltuielilor eligibile ale proiectului.

Termenul limită pentru primirea dosarelor este 7 mai 2012, ora 16:00. Dosarul de aplicaţie poate fi depus la sediul Institutului Cultural Român din Bucureşti, Aleea Alexandru nr. 38, sector 1, între orele 10:00 – 16:00, sau poate fi transmis prin poştă/curier la adresa menţionată, cu confirmare de primire.

Detalii suplimentare se găsesc pe site-ul programului – www.programulcantemir.ro.

fotostefan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.