Sâmbătă, 25 martie 2017, a fost celebrată a zecea ediție Earth Hour (Ora Pământului). În București Ora Pământului 2017 a fost marcată la Parlament (Casa Poporului), Arcul de Triumf, Camera Deputaților, Statuia Aviatorilor, Palatul Victoria, sediul Primăriei Municipiului Bucureșt și la sediul Ministerului Afacerilor Interne prin stingerea luminilor timp de o oră, în intervalul 20:30 — 21:30.
În fiecare an, în ultima sâmbătă din luna martie, milioane de oameni, instituții și companii sting luminile timp de o oră, alăturându-se evenimentului Earth Hour, care are ca scop sensibilizarea utilizatorilor de energie electrică față de problema dioxidului de carbon emis în atmosferă la producerea energiei electrice.
Stingerea luminii la Palatul Parlamentului și activități conexe în parcul Izvor:
În 2017, mesajul și îndemnul Fondului mondial pentru natură pentru comunitatea Earth Hour din România a fost “Dăruiește naturii energia ta”, invitând românii să stingă luminile în case și să petreacă o oră în aer liber, fie participând la o tură cu bicicleta sau la o simplă plimbare simbolică prin oraș, împreună cu prietenii, vecinii, familia sau colegii. În loc să consume energie, să dăruiască, astfel, propria energie, investind-o în protejarea naturii, potrivit ora-pamantului.ro.
În București WWF a organizat un eveniment în Parcul Izvor, în zona alveolei dinspre Bd. Națiunile Unite, sâmbătă, pe 25 martie 2017, începând cu ora 17:00. Au avut loc activități pentru copii prin care aceștia pot învăța despre natură.
Cu mic, cu mare, toată lumea a fost invitată să răspundă întrebării: Ce voi face eu anul acesta pentru a proteja natura?
Earth Hour este momentul în care ne putem hotărî să reciclăm, să mergem mai mult pe jos sau cu bicicleta, să facem dușuri mai scurte, să trecem la sursele regenerabile de energie sau să ne schimbăm obiceiurile de consum, bazat mai mult pe nevoi decât pe dorințe create artificial prin trucuri de marketing și acordând mai mult loc în coșurile noastre de cumpărături produselor responsabile – tradiționale, ecologice sau certificate FSC, ce atestă proveniența din păduri gestionate responsabil.
Din 2011, Earth Hour a intrat în etapa Mai mult decât o oră pentru planetă (Beyond the Hour), în care oamenii de pretutindeni sunt îndemnați nu numai să stingă lumina pentru o oră, ci să se angajeze în acțiuni de mediu în fiecare zi și să-și schimbe comportamentul pentru a avea un impact mai mic asupra naturii.
Prima ediție a evenimentului a avut loc în 2007, la Sydney, în Australia, înregistrându-se participarea a 2,2 milioane de oameni. Mișcarea Earth Hour a fost inițiată de World Wide Fund for Nature (Fondul mondial pentru natură), care derulează proiecte pentru conservarea naturii, în peste 100 de țări. Înființată în 1961, misiunea WWF la nivel global este să oprească degradarea mediului înconjurător și să construiască un viitor în care oamenii vor trăi în armonie cu natura.
- Cum sa alegi cel mai bun card memorie SD 2TB - 2 November , 2024
- Midjourney lanseaza un editor foto: Editare creativa la indemana tuturor - 31 October , 2024
- Transformati-va fotografiile de vacanta: Sfaturi practice pentru evitarea imaginilor banale - 29 October , 2024