Luminițele de Crăciun 2020 din București în câteva imagini foto-video. Anul acesta chiar și luminițele de Crăciun au fost afectate, indirect, de pandemia coronavirus dar și de bugetul precar al Capitalei.
Luminite de Craciun 2020 Bucuresti. Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, luni seară (7 decembrie), că va fi aprins iluminatul festiv în Capitală. Nicuşor Dan susţine că nu a făcut acest demers mai devreme întrucât nu a vrut să fie interpretat drept ”un gest electoral”.
Reprezentanțiii Primăriei Capitalei au declarat pentru Gândul.ro că anul acesta nu va exista o ceremonie festivă pentru inaugurarea iluminatului festiv, așa cum a fost în anii trecuți.
„Până la acest moment nu a fost stabilită o dată pentru aprinderea luminițelor de Crăciun. Cu siguranță nu va avea loc o ceremonie festivă, așa cum s-a întâmplat în anii interiori”, spun reprezentanți ai PMB. Mai mult, aceștia au precizat că pentru iluminatul festiv vor fi folosite aceleași luminițe ca în anii trecuți.
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a dat asigurări, în urmă cu câteva zile, cu privire la luminițele de Crăciun. Edilul a spus că problema iluminatului a fost reglementată printr-un contract încheiat pentru trei ani, care va expira odată cu această iarnă. În aceste condiții, Nicușor Dan susține că toate decorațiunile vor arăta la fel ca în anul precedent.
„Chestiunea iluminatului de sărbători ține de un contract încheiat între o companie municipală în subordinea Consiliului General și un operator privat(…)Contractul a fost semnat pe trei ani și va expira odată cu această iarnă, s-au executat lucrări pe 90% din ce se prevedea. Vom avea aceeași decorare a străzilor pe care am avut-o anul trecut”, a precizat primarul general al Capitalei.
Atmosferă de sărbătoare de iarnă în Sectorul 4, s-au aprins luminițele
În ajun de Moș Nicolae s-au aprins cele patru milioane de beculețe colorate în Sectorul 4 cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Principalele artere de circulație din Sectorul 4 – Șos. Olteniței, Șos. Berceni, Bulevardele
Brâncoveanu, Tineretului, Alexandru Obregia, Gheorghe Șincai, Calea Văcărești, Metalurgiei, strada Turnu Măgurele – precum si marile intersecții – Big Berceni, Fântâna Florilor, Tineretului- Văcărești, Apărătorii Patriei – au fost decorate cu ghirlande luminoase și cu zeci de figurine tridimensionale cu motive specifice sărbătorilor de iarnă.
Ele au costat 150 de mii de EURO.
Fără luminițe de Crăciun în Sectorul 6
Vestea a dat-o chiar primarul Ciprian Ciucu. Edilul spune că s-ar cheltui prea mulți bani – 500.000 Euro – pentru că deja există contracte cadru.
Ciucu este de părere că din această sumă s-ar putea face o grădiniță sau o creșă sau s-ar putea asfalta o stradă. Sper că și va face unul din cele menționate!
Primarul Ciprian Ciucu a promis că anul viitor, Sectorul 6 va avea iluminat festiv de calitate la un preț corect.
Din câte am înțeles nici sectorul 2 nu cheltuie bani pentru beculețele de Craciun 2020.
Citește și: Recomandari de accesorii pentru vlogging cu telefonul mobil
Sectorul 5 are iluminat festiv. Piedone nu vrea să le fure copiilor Crăciunul
Primarul Sectorului 5 al Capitalei, Cristian-Victor Piedone Popescu, anunţase că nu renunţa la iluminatul festiv în perioada sărbătorilor de iarnă. Edilul şef a precizat că vor fi folosite vechile echipamente şi nu vor fi făcute alte achiziţii.
De asemenea, Piedone a explicat de ce nu renunţă: nu vrea să le fure copiilor Crăciunul.
Câteva videoclipuri realizate cu aparatul foto Sony ZV-1:
Parcul Romniceanu din cartierul Cotroceni – scările colorate sunt în apropiere
Parcul A.I. Cuza (Titan – IOR):
O tură scurtă prin Sectorul 4 – Luminite Craciun 2020 Bucuresti
Piețele Romană și Universitate:
Beculețele de sărbători de iarnă, fotografiate cu compactul Sony ZV-1, pot fi văzute și la Galeria Foto
Dacă voi avea timp și mai ales dacă vremea va fi favorabilă fotografiatului / filmatului, voi posta și alte imagini cu luminițele de Crăciun 2020 din București.
Abonează-te la blog. Aș vrea să îți pot trimite notificări de câte ori public un articol. Îți mulțumesc pentru abonare!
- Concursul Foto GCCA Concrete in Life 2024/2025 – prezinta frumusetea betonului - 3 November , 2024
- Cum sa alegi cel mai bun card memorie SD 2TB - 2 November , 2024
- Midjourney lanseaza un editor foto: Editare creativa la indemana tuturor - 31 October , 2024