Cel mai mare și impresionant show aviatic din România a revinit sâmbătă, 28 iulie 2018, pe aeroportul Băneasa (BBU) – Aurel Vlaicu. A zecea ediție a spectacolului aviatic Bucharest International Air Show BIAS 2018 a fost dedicată Centenarului Marii Uniri, #biasde10 .
În jur de 150 de aeronave civile și militare și peste 100 de piloți și parașutiști din 13 țări au oferit spectatorilor un spectacol aerian de excepție. Au evoluat începând cu ora 10:00 până la ora 21:00 când a avut loc un foc de artificii, iar apoi până la miezul nopții a cântat formația Zdub și Zdob.
Startul a fost dat de către aeronave F-16 din dotarea Forţelor Aeriene Române. Au urmat demonstraţii ale piloţilor din 11 ţări.
Eu am ajuns la BIAS 2018 când evolua elicopterul BO-105 de la Flying Bulls. Acești sunt deja o prezență obișnuită la Bucharest International Air Show, anul acestă, în plus de elicopter au adus T-28, B-25 Mitchell, F-4U Corsair, Alphajet, de altfel prezente și anul trecut.
Dacă am înțeles eu bine de prezentatorii Bucharest International Air Show nici anul acesta Flying Bulls nu au reușit să aducă avionul P-38 Lightning.
O prezență nouă și inedită zic eu a fost avionul SAAB J-105 OE aflat în dotarea Forțelor Aeriene Austriece. Văzut la sol nu impresiona, dar evoluția lui a fost interesantă.
Fragmente din evoluția avionului SAAB J-105 OE:
Tot produs de firma SAAB au fost și cele două avioane Jas-39C Gripen, unul din dotarea Forțelor Aeriene Ungare, iar celălalt din dotarea Forțelor Aeriene Cehe.
Saab JAS 39 Gripen Hungarian & Czech Air Force:
Anul acesta au reușit să zboare ambele 39 Gripen, în urmă cu doi ani parcă, un astfel de avion s-a defectat înainte de show. Revenind la #BIAS2018 prezentatorii show-ului au încurcat JAS 39 Gripen cu un avion Eurofighter Typhoon. Acesta a evoluat doar dimineața și din câte am înțeles a executat doar o trece la joasă înălțime și atât. În schimb erau prezente la sol cele din dotarea Forțelor Aeriene Germane, iar unii spectatori nu au ratat momentul pentru selfie cu Typhoon pe fundal.
Tot la sol era prezent și MIG-21 și F-16 aflate în dotarea Forțelor Aeriene Române, Mirage 2000, F-15, elicopterul Black Hawk, Boeing E-3A Sentry AWACS (Airborne Warning and Control System), etc.
Forțele Aeriene Române nu au zburat la BIAS 2018 cu aparate MIG-21 LANCER, chiar dacă săptămâna trecută a fost ridicată interdicția de zbor, după accidentul de acum 3 săptămâni, de la Borcea, unde un pilot și-a pierdut viață.
Probabil unul dintre cele mai aşteptate momente a fost show-ul celor de la Turkish Stars, formaţie care zboară cu opt avioane de luptă Supersonice.
Pilotul turc face cu mâna spectatorilor:
Turkish Stars Canadair NF-5A și 1 NF-5B:
Turkish Stars au revenit în România pentru a 3-a oară, dacă nu mă înșel, dar și de data aceasta am uitat că la prima evoluție ei vin în formație din spatele spectatorilor. Aviz celor interesați! Este o ”intrare în scenă” foarte spectaculoasă ca de altfel toată evoluția lor. La fel de interesant mi se pare faptul că prezentatorul lor se străduiește să vorbească în limba română, iar anul acesta a spus câteva cuvinte despre Centenarul Marii Uniri, iar primul avion din formație care a aterizat, la rulaj pe pista avea steagul României.
Celelalte aveau și steagul Turciei, alături de cel al României.
Elicopterul utilitar Kamov Ka-26 pilotat de Valer Novac a fost din nou prezent, iar eu unul m-am bucurat să-l revăd. Înainte de 1989, la țară, la bunici, un astfel de elicopter împrăștia îngrășăminte chimice, dar acum îl văd doar pe la air show.
Kamov Ka-26 pilotat de Valer Novac:
A revenit și avionul F-18C Hornet din dotarea Forțelor Aeriene Spaniole. Evoluție spectaculoasă, iar crainicul venit și el din Spania, menționa de 2 ori pe minut Alejandro în sus și Alejandro în jos, numele pilotului EF-18C.
Fragmente din evoluția avionului F-18C Hornet – Cpt Alejandro Montes – Escadrila 151 – Baza 15:
De asemenea, la BIAS 2018 a participat și celebrul pilot lituanian Jurgis Kairys, multiplu campion mondial la acrobație aeriană. A evoluat solo, dar și în formația Air Bandits
Elicopterele Forțelor Aeriene Române, IAR 330 Puma, IAR 316 au avut evoluții interesante, chiar dacă parcă seamănau cu cele de la edițiile trecute . Este impresionat să vezi uriașul elicopterul IAR 330 Puma executând cu grație și precizie comenzile date de piloți. Pe canalul youtube fotostefan vedeți evoluția de la BIAS 2016.
Aeroclubul Românie nu fost mai prejos decât ceilalți participanți. Atât evoluția avioanelor cât și a parașutiștilor i-au încântat pe cei prezenți.
Fragmente din evoluția parașutiștilor:
BIAS 2018 a fost o ediție reușită prin evoluțiile piloților din România, Polonia, Ungaria, Marea Britanie, Germania, SUA, Grecia, Australia, Italia, Spania, Cehia și Lituania.
A fost destul de cald, dar anul acesta nu a mai plouat, deși norii mai acopereau cerul deasupra Aeroportului Internațional București Băneasa — Aurel Vlaicu (BBU). Ca și la edițiile anterioare Bucharest International Air Show BIAS la corturile cu alimente prețurile erau destul de mari, 5 lei apa plată la sticlă de 500ml, 20 lei meniu mici (5 mici și o chiflă mică), 8 lei Tuborg draft (pahar 400ml). La acele food trucks nici nu m-am mai uitat. Mă gândesc că poate la ediția următoare vin cu o geantă termo-izolantă plină cu de toate, astfel nu doar că sunt cheltuieli mai mici, dar nici nu mai stau pe la cozi.
Intrarea la Bucharest International Air Show BIAS 2018 a fost liberă, iar anul acesta am văzut mai mulți bicicliști decât la edițiile anterioare. Poate la următoarele ediții #bias , organizatorii ar trebui să țină cont și de acest aspect. În alte țări există un fel de parcări mobile, unde bicicletele pot fi lăsate în siguranță.
Alte fotografii de la #BIAS2018 pot fi văzute la Galeria Foto
Imaginile foto-video le-am realizat cu un aparat foto Nikon D5300 (review) și obiectivul Nikon 70-300mm f/4.5-5.6G AF-S VR IF-ED
- Concursul Foto GCCA Concrete in Life 2024/2025 – prezinta frumusetea betonului - 3 November , 2024
- Cum sa alegi cel mai bun card memorie SD 2TB - 2 November , 2024
- Midjourney lanseaza un editor foto: Editare creativa la indemana tuturor - 31 October , 2024
One thought on “Imagini foto-video de la Bucharest International Air Show BIAS 2018”