Anul acesta, Bucharest International Air Show, pe scurt BIAS, s-a desfasurat la data programata, adica sambata, 21 iunie 2015, spre deosebire de anul trecut cind, din cauza condiitilor meteo, show-ul aviatic a fost aminat pentru a doua zi, duminica.
La fel ca anul trecut mijloacele de transport RATB care ajungeau la aeroportul Bucuresti Baneasa Aurel Vlaicu erau pline; multe persoane fiind nevoite sa astepte al doilea sau chiar al treilea autobuz ca sa ajunga la #BIAS2015. Nici cei care s-au deplasat cu autoturismul personal in zona Romaero nu a fost mai norocosi; minute bune strazile din jurul aeroportului Baneasa fiind blocate atit de masinile celor care mergeau la BIAS 2015 cit si de cele care erau doar in trecere spre alte destinatii.
Revenind la Bucharest International Air Show 2015 a fost un spectacol aviatic reusit in ciuda celor doua reprize de ploaie.
De data aceasta comentariile prezentatorilor s-au auzit bine la boxele montate in fata pistei. Din cite am vazut si am aflat si de la alti prieteni, serviciile de telefonie mobila au intampina ceva probleme; unii clienti Vodafone si Orange nu intotdeauna au putut vorbi la telefon.
Lockheed C-130 Hercules:
Alt aspect pozitiv, observat inca de la editia din 2013, s-a renuntat la acele oribile garduri din sirma (erau la BIAS 2012).
Ce-ar mai fi de imbunatatit? Pai cei care vin cu bicicleta la acest eveniment si nu numai, ar mai bine sa mearga pe linga bicicleta atunci cind sunt in multimea de oameni; voi credeti ca este o idee buna ca biciclistii sa faca slalom prin multime? Chiar va rog sa raspundeti la aceasta intrebare (Leave a Reply).
Tot legat de comportamentul participantilor, pe de o parte nu am inteles niciodata de ce parintii aduc la un miting aviatic copii mai mici de 2 ani, ca ei sunt prea mici ca sa inteleaga ceva din eveniment, iar zgomotul motoarelor avioanelor este destul de puternic, iar pe de alta parte cine are copii mai mari ar fi bine sa aiba mai multa grija de ei, sa nu se rataceasca pe acolo.
Nu am putut ramine pina la final mitingului aviatic, care a avut loc seara dupa ora 21, dar m-am bucurat ca am reusit sa ajung la aeroportul Aurel Vlaicu (Cod IATA:BBU), locul desfasurarii celei de-a 7-a editie BIAS.
IAR 330:
La fel ca anul trecut Ministerul Apararii prin Fortele Aeriene Romane a oferit un spectacol impresionant; o demonstratie de forta cu avioane MiG-21 Lancer, care au dat destul de multe flares, elicopterele IAR-330 Puma M, Medevac si SOCAT, elicopterele IAR-316B, avioanele C-130B Hercules si C-27J Spartan, plus un exercitiu foarte spectaculos la sol, cu trageri simulate si prezenta unor TAB-uri.
MIG 21 Lancer:
Nici brigada anti-tero a Serviciului Roman de Informatii (SRI) nu a fost mai prejos, prezentind un interesant exercitiu de eliberarea a unui avion:.
Vezi si: BIAS 2014 – imagini foto-video
Tarom a fost din nou prezent cu Boeing 737 si din nou a fost “flancat” de Soimii Romaniei (Hawks of Romania):
Mi-a placut evolutia avioanelor Extra 300 ale Hawks of Romania:
Au revenit si formatia privata Albinele Baltice (Baltic Bees) cu ale lor avioane L39 C Albatros:
dar parca tot evolutia Stelelor Turcesti (Turkish Stars) a fost mai impresionanta.
Turkish Stars reprezinta Turcia si Fortele Aeriene Turcesti fiind singura din lume care performeaza cu 8 avioane de lupta supersonice. Turkish Stars a fost formata in anul 1992 si printre tipurile de aeronave utilizate, se numara Canadair NF-5A si 1 NF-5B.
Anul acesta am putut vedea, aici in tara, evolutia unui avion multi-rol de vinatoare Eurofighter Typhoo, apartinind Fortelor Aeriene Britanice.
Daca nu ma insel acest Eurofighter Typhoo a fost cel mai performant avion care a evoluat pina in prezent la BIAS. Pilotul este pregatit pentru multiple operatiuni aeriene si poate efectua mai multe functii prin comanda vocala, fiind echipat cu un cockpit avansat si sistem HEA (Helmet equipment assembly/echipament pentru casca). Viteza maxima pe care o poate atinge Eurofighter-ul este 1.8 Mach, avind 2 motoare Eurojet EJ200 turbojets, atingind o altitudine maxima de 55,000ft (16.764m).
Din indepartatul Pakistan, au venit reprezentantii Pakistan Aeronautical Complex, care au prezentat, atit la sol, cit si in aer, in evolutie solo, avionul MFI-17 Mushshak.
Acest avion, numit si Super Mushshak, este folosit pentru formarea si pregatirea pilotilor dar si pentru operatiuni de recunoastere, observare si transport.
Cele doua avioane MFI-17 Mushshak au fost transportate la aeroportul Baneasa Aurel Vlaicu cu uriasul avion IL 78, care domina expozitia statica, dar mare pacat ca nu l-au pus pakistanezii la treaba macar pentru o trecere la joasa inaltime, asa cum au facut Fortele Aeriene Romane cu alte modele de avioane.
Acest IL 78 este unul dintre cele mai mari avioane de transport din lume. Aparatul de zbor cantareste peste 57 de tone, este dotat cu doua rezervoare cu o capacitate de 18.000 de litri si poate muta tehnică militara sau alte avioane cu o greutate de pina la 85 de tone.
Daca am inteles eu bine din descrierea facuta de comentatorii evenimentului, Super Mushshak este un fel de Logan al avioanelor militare, dar uitati ca totusi industria aeronautica pakistaneaza produce ceva. La noi, din cite observ, industria aeronautica “traieste” mai mult din amintiri: Vlaicu, Vuia, Coanda (celebrati chair si de Enel). Se pare ca fabrica de avioane de la Craiova in afara de vopsirea in tricolor unui IAR 99 Soim, nu prea a mai realizat altceva, iar celelalte fabrici, Aerostar de la Bacau si Turbomecanica din Bucuresti, IAR Brasov realizeaza componente, reparatii si modernizari daca nu ma insel.
La BIAS 2015 ar fi trebuit sa evolueze si doua avioane de lupta americane A-10 Thunderbolt (Warthog). Din pacate, din cauza conditiilor meteo, cele doua avioane A-10 Thunderbolt II care apartin US Air Force (USAF) si care au decolat de la Campia Libertatii nu au putut ajunge la Bucuresti. Prezentatorii evenimentului ne-au informat ca avioanele A-10 Thunderbolt II nu au putut zbura peste frontul atmosferic.
Asa ca l-am admirat/fotografiat si noi la sol, in expozitia statica:
A-10 Thunderbolt II este un avion de atac la sol, avind rolul de a oferi suport aerian de apropiere (in engleza close air support sau CAS) fortelor terestre, prin atacarea de la joasa inaltime a tancurilor, a vehiculelor blindate sau a altor tinte de la sol.
In schimb cele doua avioane F-16 nu au avut probleme din cauza frontului atmosferic intalnit dupa decolarea de la Campina Turzii, dar in schimb evolutia lor a fost scurta, probabil din cauza primei reprize de ploaie din Bucuresti.
Avioanele F16 vor intra in dotarea Fortelor Aeriene Romane, probabil la anul, inlocuind Mig 21 Lancer.
Fata de anul trecut, numarul de avioane participante la BIAS a crescut de la 100 la 120 de unitati.
#BIAS2015 a fost organizat de Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti, Aeroclubul Romaniei, ROMATSA, Clubul Sportiv AIBO si ROMAERO, care merita toate felicitarile pentru frumosul spectacol aerian prezentat si anul acesta.
Mai multe poze (in jur de 300) de la BIAS 2015 pot fi vazute la Galeria foto
Tot la #BIAS2015, au mai putut fi vizionate, in expozitie statica, aeronave MiG-21 LanceR, A-10 Thunderboldt, IAR-99 Soim, IAR-330 Puma si C-27 J Spartan. De asemenea, a fost prezentata o replica a avionului „Vlaicu II”.
Ministerul român al Apararii a mai prezentat pe aeroportul Baneasa sistemul de rachete sol-aer HAWK, radarul TPS-79R, un stand cu oferta educationala a Fortelor Aeriene, precum si sistemul de rachete KUB, din dotarea Fortelor Terestre.
- Concursul Foto GCCA Concrete in Life 2024/2025 – prezinta frumusetea betonului - 3 November , 2024
- Cum sa alegi cel mai bun card memorie SD 2TB - 2 November , 2024
- Midjourney lanseaza un editor foto: Editare creativa la indemana tuturor - 31 October , 2024
3 thoughts on “Fotografii: Bucharest International Air Show 2015”