Cele mai bune fotografii din lume, în premieră în România prin expoziţia Sony World Photography Awards 2012 (SWPA), vor ajunge la Cluj, în cadrul Photo România Festival (PHR). Expoziţia va fi deschisă publicului în perioada 2 – 12 iunie, la Iulius Mall, şi reuneşte lucrările premiate în acest an la Londra, în cadrul celei mai mari competiţii internaţionale de fotografie din lume la care se pot înscrie inclusiv amatorii.
Expoziţia cuprinde 70 dintre cele mai impresionante fotografii selectate dintr-un total de 112.000 de înscrieri din 171 de ţări şi a fost prezentată în luna mai la Bucureşti pentru prima dată de la debutul Sony World Photography Awards, în 2007.
Mai mult decât atât, expoziţia are şi o secţiune dedicată fotografilor români, finaliști în cadrul SWPA în ultimii trei ani. Anul acesta, doi români – Ionuţ Hrenciuc şi Felicia Simion – au fost nominalizaţi pe lista scurtă a celor mai buni fotografi din lume, la secţiunea „Panoramă”, în cadrul competiţiei „Open” şi, respectiv, la secţiunea „Portret”, în cadrul competiţiei „Youth”.
Dacă la Iulius Mall vizitatorii pot admira fotografiile, cei care vor să îşi exerseze creativitatea şi tehnica fotografică sunt aşteptaţi de Sony la Festivalului Internaţional de Film Transilvănean (TIFF), în aceeaşi perioadă, la cortul demo amplasat în acest scop în Piaţa Unirii din Cluj.
- Black Friday 2024 pentru fotografi - 5 November , 2024
- Concursul Foto GCCA Concrete in Life 2024/2025 – prezinta frumusetea betonului - 3 November , 2024
- Cum sa alegi cel mai bun card memorie SD 2TB - 2 November , 2024