Epson a prezentat noua serie de imprimante RIPS (Replaceable Ink Pack System) dedicate segmentului business, capabile să printeze până la 75.000 de pagini fără să fie necesară schimbarea consumabilelor, diminuând astfel semnificativ costurile de printare ale companiilor.
„Noile echipamente business au fost gândite pentru a veni în sprijinul companiilor care vor să beneficieze de avantajele unei flote de imprimante aflată la sediul acestora, dar cu atuuri care țin de predictibilitatea costurilor, specifice unui model centralizat de soluție de printing. Acestea au fost create astfel încât să fie folosite fără întrerupere cât mai mult timp, cu intervenții minime, atât când vine vorba de înlocuirea consumabilelor, cât și de procesul de întreținere. Imprimantele WorkForce PRO RIPS înglobează următoarea generație de tehnologie inkjet de la Epson și oferă mai multă flexibilitate și potențial decât imprimantele laser, lucru care le permite clienților să evolueze în pas cu schimbările care au loc la nivelul pieței”, spune Simona Decuseară, Sales & Marketing Manager Epson România și Bulgaria.
Inkjet versus laser
În prezent, 7 miliarde de euro din valoarea productivității companiilor din Europa reprezintă bani pierduți din cauza modului de folosire al imprimantelor și al problemelor cauzate de acestea, potrivit unui studiu efectuat de Coleman Parkes, la solicitarea Epson. Mai mult, companiile europene ar putea economisi peste 55 de milioane de euro pe an din costurile alocate forței de muncă dacă vor folosi imprimante inkjet în loc de imprimante laser, potrivit unui studiu făcut de Buyers Laboratory LLC (BLI). În plus, acest lucru va genera reducerea costurilor cu energia electrică, diminuarea deșeurilor rezultate din schimbarea consumabilelor și reducerea costurilor cu asistența IT.
Concluziile celor două studii sunt cu atât mai importante cu cât cererea de imprimate inkjet la nivel european este estimată să crească cu 13% pe an, iar această categorie de produse să ajungă la o pondere de 34% din piața totală de imprimante business până în 2019.
Această tendință se manifestă și în România, pe măsură ce companiile conștientizează avantajele pe care le oferă imprimantele business inkjet și cu atât mai mult cu cât răspund nevoilor acestora de predictibilitate, de creștere a productivității și de diminuare a costurilor.
Închirierea echipamentelor – un nou model de business
Un alt argument pentru adoptarea acestor tipuri de echipamente este extinderea unui nou model de business în rândul companiilor din România și care presupune accesul la astfel de echipamente, la pachet cu servicii de închiriere, asistență tehnică și mentenanță.
“Vorbim de un nou model de business la care vor adera tot mai multe companii care urmăresc uniformizarea costurilor de printare și diminuarea acestora”, mai spune Simona Decuseară, menționând că reducerea costurilor de imprimare poate ajunge și la 25% pe an.
„Cele mai multe cereri în acest sens vin de la companii din domenii precum producție, financiar sau consultanță juridică, cu un necesar de printare de peste 15.000 de pagini pe lună. De cele mai multe ori vorbim de IMM-uri care trec la un nou nivel al business-ului lor, conduse de manageri tineri, care conștientizează avantajele acestor tipuri de servicii”, spune Eduard Galan, CEO la Ask4IT, reseller de echipamente Epson.
Noua gamă se echipamente RIPS dedicate segmentului business include două modele A3 – WorkForce Pro WF-R8590DTWF și WorkForce Pro WF-R8590D3TWFC și două modele A4 – WorkForce Pro WF-R5190DTW (imprimantă) și WorkForce Pro WF-R5690DTWF (multifuncțional). Întreaga serie este rezultatul unei investiții de 125 de milioane de euro în unități de producție din Japonia, care au permis Epson să înglobeze tehnologie de printare de ultimă generație în echipamente destinate unui volum mare de lucru.
Noile echipamente din seria WorkForce PRO RIPS consumă cu până la 95% mai puțină energie electrică, reduc deșeurile rezultate din schimbarea consumabilelor cu până la 99% și presupun cu 98% mai puține intervenții în comparație cu echipamentele laser concurente[1]. Cât privește performanțele de imprimare, noile produse sunt capabile să printeze până la 75.000 de pagini monocrom sau color, fără să fie necesară schimbarea consumabilelor.
- Concursul Foto GCCA Concrete in Life 2024/2025 – prezinta frumusetea betonului - 3 November , 2024
- Cum sa alegi cel mai bun card memorie SD 2TB - 2 November , 2024
- Midjourney lanseaza un editor foto: Editare creativa la indemana tuturor - 31 October , 2024