Cum sa ajungi in Cannes din Nisa

Cunoscuta stațiune franceză, Cannes este accesibil din Nisa prin intermediul tuturor mijloacelor de transport, adică, cu maşina, cu trenul, cu autobuzul, cu elicopterul sau cu feribotul/iahtul.

Cannes Nisa poze calatorie turism vacanta
Cannes Nisa – calatorie pe Coasta de Azur

Distanţa dintre Cannes şi Nisa poate fi uşor traversată cu trenul cam în jumătate de oră, iar faptul că pe oră circulă două trenuri oferă turiştilor şi localnicilor deopotrivă posibilitatea de a parcurge această distanţă destul de constant. Biletul costă aproximativ 7 Euro.

Un alt aspect esenţial pentru cei care aleg trenul pentru a ajunge sau a pleca din Cannes este faptul că principala gară din oraș – numită Cannes-Ville sau Gare Cannes – este situată la 1, Rue Jean Jaurès (harta) și oferă acces rapid la principalele artere ale oraşului Cannes.

Oraşul Cannes este situat pe traseul Marseille-Nice, astfel că oraşul este deservit de trei tipuri de trenuri internaţionale, anume, Trains Bleus, TEE (Trans-Europe Express) şi TGV (tren de mare viteză), acesta este uşor accesibil din Paris (aproximativ 7 ore până la Cannes cu trenul), de exemplu, de la Marsilia, de la Basel (cam 10 ore), din Milano (cam 5 ore), Veneţia şi Roma (aproximativ 10 ore, de la fiecare dintre ele), Bruxelles (aproximativ 7 ore).

cannes nisa poze calatorie franta
Cannes Nisa – Franta

Cu trenul din Cannes este ușor de ajuns la Monaco (vezi și această postare), distanţa dintre aceste două oraşe fiind parcursă în aproximativ 50 de minute. De altfel trenul regional trece prin mai multe staţiuni de pe riviera franceză fiind un mijloc de transport folosit și de cei care fac naveta zilnic, nu doar de turiști.

Detalii suplimentare pot fi obţinute vizitând websiteul oficial al operatorului naţional de trenuri din Franţa, anume, www.sncf.fr

Din Nisa se poate ajunge la Cannes cu vaporul. Chiar și vaporul care asigură legătura cu Saint Tropez oprește în portul din Cannes.

Vă recomand să citiți: Excursie de 1 zi de la Nisa la Saint Tropez

Informaţii suplimentare în acest sens sunt disponibile la www.riviera-ports.com

Eu am ales să plec din Nisa spre Cannes cu autobuzul. Mai exact am luat autobuzul 200 care are stația vizavi de hotel Le Meridien (cam pe aici), biletul a costat 1,5 Euro și l-am cumpărat de la șofer.
Autobuzul 200 are opriri dese, așa că ajunge la Cannes după aproximativ două ore și jumătate (în funcție și de trafic).

Cannes Nisa poze autobuz 200 calatorie
Autobuz 200 Nisa spre Cannes

O alternativă mai rapidă ar fi autobuzul 201 (Cannes Express) care pleacă de la aeroportul internațional Nisa, de la Terminalele 1 și 2, iar în Cannes are stație aproape de Palais des Festivals.

Vă recomand să citiți: Sony HX99 si HX95 noile aparate foto compacte de calatorie

Cannes – orașul vedetelor de cinema

De departe punctul de atracție îl reprezintă celebra “Le Croisette”, bulevardul (harta) pe care se regăsesc unele dintre cele mai spectaculoase hoteluri din lume, hoteluri ce găzduiesc an de an vedete de top în cadrul festivalului de film de la Cannes.

Cannes Nisa poze Le Croisette franta coasta de azur
bulevardul Le Croisette – Cannes Nisa calatorie

Palais des Festivals (harta) , clădirea care găzduiește unul dintre cele mai faimoase festivaluri de film din lume nu te dă pe spate. Iar la covorul roșu stai la coadă cu alți zeci de turiști care vor să imortalizeze o secundă de celebritate.

Palais des Festivals poze covor rosu coada turisti cannes
Cannes – covorul rosu Palais des Festivals

Uneori covorul roșu este dat la curățat, așadar nu îl găsești pe tot parcursul anului pe trepte. În apropiere de Palais des Festivals et des Congres se află și amprentele mâinilor unor vedete

Silvester Stallone Palais des Festivals Cannes France poze
Silvester Stallone – Palais des Festivals Cannes France

Lângă Palais des Festivals et des Congres este un centru de informare turistică. De acolo se pot lua hărți sau se pot lămuri diferite necunoscute alte turiștilor.

De la Palais des Festivals, vei ajunge în port. Poți admira iahturile și uriașele vase de croazieră din care debarcă mii de turiști dornici să exploreze acest oraș de pe Riviera Franceză.

Cannes Nisa poze port iaht castel turism
Cannes – port, iahturi

Urmează apoi o plimbare elegantă pe bulevardul La Croissete. Aici vei ajunge la faimosul hotel Carlton, echivalentul lui Negresco din Nisa. Desigur merită să faci o pauză de plajă, mai ales că în Cannes vei găsi nisip fin și auriu, nu pietre ca la Nisa.

valea doftanei vanzare terenuri 12 euro negociabil

Poți să te amesteci printre localnici, să înțelegi cum decurge o zi în Cannes. În unele parcuri o să-i vezi pe localnicii cum joacă petanque, un joc cu bile a cărui scop e să arunci bilele cât mai aproape de țintă. Din câte am observat acest joc este foarte popular în Franța, fiind practica și de femei.

Dacă vreți să simțiți pulsul orașului vechi, mergeți în cartierul Le Suquet (harta), dinspre port, urcați pe străduțe, până la Castel, de unde aveți o priveliște panoramică impresionantă.

În Cannes puteți face o mică excursie cu trenulețul pentru a vedea întregul oraș.

cannes nisa tren turistic poze fotogrfie turistica
Cannes – tren turistic

Deși ai fi tentat să crezi că lucrurile sunt extrem de scumpe, o masă pe malul marii în Cannes o poți găsii și la 20 de euro de persoană (fel principal plus băuturi).

cannes poze mancare taiteti carne fotografii vacanta
Cannes – taitei carne

Evident pentru o experiență completă, Cannes cel mai bine e să fie vizitat în luna Mai, în perioada Festivalului Internațional de film. Atunci orașul este cu adevărat o stea a Rivierei Franceze, însă eu l-am găsit ca un muzeu în aer liber ce poate fi admirat oricând.

Alte poze ralizate în călătoria Cannes Nisa pot fi văzute la Galeria Foto

Get Free Blog Post Updates!

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

fotostefan

One thought on “Cum sa ajungi in Cannes din Nisa”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.