Sony anunță stabilirea unui nou record prin cele șapte premii care i-au fost acordate de către prestigioasa instituție Expert Imaging and Sound Association, inclusiv prima distincție din categoria „Photo Innovation”.
Asociația EISA este formată din 55 de publicații din 29 de țări din întreaga lume și este recunoscută la nivel international pentru expertiza sa în materie de tehnologie adresată consumatorului, iar Sony este onorată să primească recunoaștere pentru inovațiile sale și pentru excelența tehnică în industria de electronice.
EISA, CATEGORIA „INOVAȚIE FOTO” 2019-2020 – Sony Real-time Eye AF
Cei mai noi algoritmi ai Sony în materie de real-time autofocus schimbă regulile jocului. Funcțiile îmbunătățite Real-time Eye AF și Real-time Animal Eye AF ajută la focalizarea precisă a ochilor unei persoane sau ai unui animal, pentru realizarea de portrete extrem de clare. Fotografii pot chiar să selecteze drept punct principal de focalizare ochiul pe care îl preferă pentru fotografiere (stângul sau dreptul). Îmbunătățirile realizate cu ajutorul inteligenței artificiale permit și urmărirea corectă și precisă a subiectelor în mișcare: în modul de autofocalizare continuă, funcția Real-time Eye AF păstrează focalizarea asupra unui subiect aflat în deplasare, chiar și atunci când o parte a feței sale este acoperită temporar sau nu este orientată către cameră. Această tehnologie remarcabilă a fost implementată în premieră și pe un smartphone: Sony Xperia 1[i].
EISA, CATEGORIA „OBIECTIV FIX WIDE” 2019-2020 – Sony FE 24mm F1.4 GM
Obiectivul Sony FE 24mm F1.4 GM este un obiectiv fix realizat de experți, care oferă imagini incredibil de clare, atât în centrul, cât și în marginile imaginii, chiar și la deschiderea maximă a diafragmei de F1.4. Designul optic încorporează 10 grupuri cu 13 elemente, printre care două elemente XA (lentile cu asfericitate extremă) și trei elemente ED (extra-low dispersion), pentru asigurarea unei calități a imaginii uimitoare. În același timp, diafragma cu 11 lame oferă o deschidere circulară pentru un fundal frumos, blurat. Atingând standardele seriei G Master, obiectivul FE 24mm F1.4 GM îmbină atât rezoluția înaltă, cât și un efect bokeh frumos, elementele definitorii ale seriei G Master. Noul DDSSM (Direct Drive Super Sonic Motor) de mare putere asigură o focalizare rapidă, precisă și silențioasă, iar distanța focală minimă de 0,24 metri poate fi folosită pentru a obține perspective spectaculoase la gros-plan. Acest obiectiv este și cel mai compact și ușor din clasa lui și se dovedește a fi extrem de eficient în suprimarea efectului de sagittal flare, lucru care îl recomandă pentru fotografierea stelelor.
EISA, CATEGORIA „OBIECTIV FIX PENTRU PORTRETE” 2019-2020 – Sony FE 135mm F1.8 GM
Obiectivul Sony FE 135mm F1.8 GM este unul cu adevărat remarcabil. Acesta oferă claritate totală a fotografiilor, de la un colț la altul al cadrului și, în același timp, redă fundaluri frumos blurate și tușe luminoase excepționale, chiar și la o deschidere a diafragmei de F1.8. Toate acestea sunt posibile grație designului optic inovator care plasează elementele XA (lentile cu asfericitate extremă) și elementele de sticlă Super ED (Extra-low Dispersion) în prima linie, în așa fel încât să se realizeze suprimarea tuturor aberațiilor întâlnite în cazul teleobiectivelor. Cu o construcție rezistentă la praf și la apă, este proiectat pentru a face față condițiilor meteorologice dificile, în timp ce inelul de diafragmă oferă o manevrabilitate ușoară și intuitivă. Obiectivul Sony FE 135mm F1.8 GM are o distanță focală minimă de 0,70 metri și oferă o rată de amplificare a imaginii de 0.25x, ceea ce îl face perfect fotografii close-up, mai ales că motorul de autofocalizare de înaltă performanță permite realizarea unui focus rapid, precis și silențios chiar și în cazul subiectelor aflate în mișcare.
EISA, CATEGORIA „TELEOBIECTIV FIX” 2019-2020 – Sony FE 400mm F2.8 GM OSS
Primul super-teleobiectiv Sony cu diafragmă mare și montură E este unul dintre cele mai ușoare din clasa lui și este perfect echilibrat. Acesta redă o calitate impecabilă a imaginii, oferind în același timp și o focalizare precisă, extrem de rapidă. Obiectivul este construit pe baza unui design optic inovator, care include trei elemente din fluorină și două motoare liniare XD (dinamică extremă) de mare viteză, pentru o performanță crescută în ceea ce privește urmărirea subiectelor aflate în mișcare. Mecanismul circular de deschidere cu 11 lame asigură un efect de bokeh frumos și este compatibil cu teleconvertoarele Sony 1.4x și 2.0x, pentru o rază de acțiune și mai mare.
Citește și: Sony 100-400 F4.5-5.6 GM OSS review
EISA, CATEGORIA „CAMERĂ FOTO/VIDEO” 2019-2020 – Sony α6400
Perfectă pentru creatorii de conținut care înregistrează multe clipuri video, dar și imagini statice, α6400 (testul meu) încorporează un pachet impresionant al celor mai avansate tehnologii Sony din gama full-frame într-o camera APS-C compactă și ușoară. Accentul cade, fără îndoială, pe funcțiile inovatoare Sony Real-time Tracking și Real-time Eye AF, care ajută la păstrarea clară și în focus a imaginii subiectului atunci când acesta se mișcă în cadru. Alte opțiuni avansate pentru video sunt înregistrarea 4K HDR, profiluri S-Log pentru gradația profesională a culorilor, un ecran rabatabil la 180 de grade și o mufă jack pentru microfon, care oferă înregistrării un sunet de calitate.
EISA, CATEGORIA „CAMERĂ COMPACTĂ” 2019-2020 – Sony Cyber-shot RX100 VI
Modelul Sony Cyber-shot RX100 VI oferă tehnologii fotografice de ultimă generație, fără să sacrifice portabilitatea atât de avansată încât să poată încăpea într-un buzunar, viteza de răspuns la comenzi și calitatea ridicată a imaginii care au devenit etalon pentru seria RX100. Body-ul compact încorporează impresionantul obiectiv retractabil ZEISS® Vario-Sonnar T* 24-200mm F2.8 – F 4.5, un vizor electronic și bliț integrate, oferind toată flexibilitatea de care utilizatorul are nevoie pentru a imortaliza fiecare moment, mai ales în timpul călătoriilor.
Citește și: Test cu Sony DSC-HX90
Senzorul CMOS stratificat de 20.1 megapixeli, de 1,0 inci, combinat cu funcția rapidă și de încredere de autofocalizare pe ochi realizează imagini și portrete extrem de clare. Camera oferă și un mod de fotografiere continuă la 24 de cadre pe secundă și o gamă impresionantă de funcționalități video, printre care posibilitatea de înregistrare 4K și super-slow motion. Datorită tehnologiilor wireless precum Bluetooth, NFC și Wi-Fi aceasta se conectează imediat la smartphone sau tabletă pentru distribuirea rapidă a imaginilor.
EISA BEST, CATEGORIA „CĂȘTI CU NOISE-CANCELLING” 2019-2020 – Sony WH-1000XM3
Cu un design nou îmbunătățit căștile de top Sony WH-1000XM3 cu noise-cancelling sunt extrem de potrivite pentru orice tip de utilizator, fiind la fel de confortabile și în folosirea pentru un drum foarte lung, dar și deplasările zilnice. Tehnologia uimitoare noise-cancelling multi-level are o putere de procesare a semnalului de aproximativ patru ori mai mare decât modelul anterior și se poate adapta chiar și diferitelor variații de presiune ale aerului, ceea ce le transformă în partenerul de călătorie perfect.
Ajustarea volumului și selectarea cântecelor din playlist sunt și mai ușoare datorită touchpad-ului localizat pe cupa dreaptă, iar experiența poate fi personalizată cu ajutorul aplicației Sony Headphones Connect. Autonomia bateriei durează până la 30 de ore cu o singură încărcare (cu funcția de noise-cancelling activată), iar o alimentare rapidă de 10 minute oferă încă cinci ore de ascultare. Căștile WH-1000XM3 vin cu o husă, un cablu de încărcare, un cablu pentru căști și un adaptor destinat utilizării în avion.
[i] Camera lui Xperia 1 oferă funcția Eye AF capabilă să identifice și să păstreze în focus ochiul uman. Verificat de SpecTRAXService al Strategy Analytics. Comparativ cu specificațiile camerelor a 14.000 de smartphone-uri. against the published camera specifications for over 14,000 smartphones. Corect din 24 februarie 2019.
- Cum sa alegi cel mai bun card memorie SD 2TB - 2 November , 2024
- Midjourney lanseaza un editor foto: Editare creativa la indemana tuturor - 31 October , 2024
- Transformati-va fotografiile de vacanta: Sfaturi practice pentru evitarea imaginilor banale - 29 October , 2024