Statistica aparatelor foto utilizate la World Press Photo si imagini descalificate

V-am anuntat despre decernarea premiilor World Press Photo (WPP), iar site-ul hastalosmegapixeles.com a folosit aceasta ocazie pentru a realiza o statistica sau mai bine zis un infografic in care a inclus aparatele foto si brandurile cele mai utilizate de catre castigatorii WPP.

Canon 1Dx
Canon 1Dx

La World Press Photo 2014 s-au inscris peste 5.000 de fotografi profesionisti din 132 de tari, care au trimis peste 98.000 de lucrari.

Drept sa va spun nu este o surpriza faptul ca aparatele foto Canon domina fotografia de presa la World Press Photo. Fac aceasta afirmatie deoarace si in 2012 am vazut si v-am prezentat o statistica -poate fi (re)vazuta aici– realizata de mathiasa pe baza celor mai bune fotografii realizate de fotoreporterii Reuters si am banuit inca de atunci ca respectiva statistica nu se va schimba major in anii urmatori.

Revenind la WPP, DSLR-urile Canon sunt preferate de peste 58% dintre fotografii profesionisti. Mai mult, Canon 1Dx, varful de gama, este aparatul cu care lucreaza 8 dintre fotografii castigatori la World Press Photo 2014, fiind liderul clasamentului.
Canon 5D Mark II este pe locul al doilea in topul preferintelor fotografilor de presa si, in acelasi clasament, se regasesc si modele precum Nikon D700 sau chiar Canon EOS 1100D.

In ceea ce priveste brandurile, Canon este pe locul 1 cu un procent de 58%, urmat de Nikon cu 28%. Pe locul al treilea este Leica cu sapte procente, iar pe locul patru se gaseste Sony cu cinci procente.

Ca tipuri de aparate foto dslr-urile ocupa primul loc cu 88%, aparatele foto mirrorless abia 3%, iar camerele compacte 2%. Restul de 7 procente revin altor categorii de aparate foto: rangefindere digitale si aparatele medium format (gen Leica M, Mamiya etc).

Topul camerelor utilizate de fotografii de la WPP:
1. Canon 1Dx
2. Canon 5D Mark II
3. Canon 5D Mark III
4. Nikon D4
5. Nikon D800 (am avut si eu ocazia sa-l testez)

Nici filmul foto nu lipseste din preferintele fotoreporterilor. Chiar daca 98% din imagini au fost inregistrate digital, 2% au fost realizate pe film foto.

Mai jos este infograficul realizat de hastalosmegapixeles.com

infografic hastalosmegapixeles.com
infografic WPP 2014

Si daca tot suntem la “ora” de statistica un procent de 8% dintre fotografiile finaliste la concursul World Press Photo au fost descalificate deoarece s-a considerat ca in urma procesarii a fost indepartat o parte din continutul fotografiei.
Un expert a analizat fisierele jpeg si raw si a descoperit dovezi ca o parte a informatiei a fost indepartata prin procesele de “cloning” si “extreme toning”.
Decizia World Press Photo de a analiza fisierele raw a venit in urma unei controverse legate de tonarea fotografiei castigatoare de anul trecut, care arata doi barbati purtandu-si nepotii morti în Fâşia Gaza.

Fotografiile castigatoare in cadrul World Press Photo 2014 pot fi vazute aici.

fotostefan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.