De ceva timp, Bucureștiul este un pic mai colorat, ajutorul venind din zona parcului Romniceanu, unde se află Scările Colorate.
Scurtă istorie a treptelor de la Romniceanu
Treptele adiacente străzii dr. Grigore Romniceanu leagă extremitatea sudică a cartierului Cotroceni (șoseaua Panduri) de zona străzilor dr. Romniceanu și dr. Lister. Construcția e chiar în cornișa Dâmboviței, panta abruptă și ruperea de nivel care marchează geografic albia extinsă a râului, generând „valea” în care se situează Cotrocenii. Construită prin anii ’20, când în zonă au început să apară vile pe locul caselor mai vechi din fosta vatră a Mănăstirii Cotroceni (înlocuită de Palatul Cotroceni), scara a fost un proiect executat excelent. Treptele mici, din piatră, făceau urcarea ușoară și erau delimitate de elemente metalice care le făceau mai robuste. Pe centru era o balustradă metalică ai cărei stâlpi ornamentați sporeau atmosfera de Paris.
Lucrările de renovare a treptelor de lângă parcul Romniceanu, cartierul bucureștean Cotroceni, s-au desfășurat în timpul stării de urgență din martie-mai 2020.
Din câte am înțeles lucrările de renovare au durat ceva timp, ba chiar au fost și niște dicuții, vecinii scărilor au reclamat la Primăria Sectorului 5 că sunt ofensați de culorile treptelor, căci ar reprezenta simbolul LGBTQ+ !
Din păcate măștile de unică folosință sunt aruncate cam peste tot prin București, Scările Colorate nu au scăpat nici ele de acest prost obicei al locuitorilor capitalei Europene!
Într-un final lucrurile s-au liniștit, iar Scările Colorate din București sunt interesante, ba chiar frumoase. Cred că vor deveni vedete pe Instagram sau cum spunea un amic al meu treptele colorate vor fi un punct Instagramabil!
Primul videoclip cu treptele de lângă parcul Romniceanu renovate și vopsite:
Câteva zile am avut la dispoziție un Sony A6600 (review) cu obiectivul Sony E 16-55mmm F2.8 G (review) și ințial vroiam să filmez 4K Scările Colorate, dar din greșeală le-am filmat tot Full HD!
Scările Colorate chiar sunt decorul numeroaselor ședințe foto. Într-o zi am avut de fotografiat o vilă din cartierul Cotroceni, iar după ce am terminat am trecut pe la treptele renovate și colorate, iar acolo se formase deja o coadă de vreo 9 persoane care așteptau să le vină rândul să facă poze pe Scările Colorate!
Sper ca aceste Scări Colorate de la Romniceanu să reziste mai bine decât cele de pe strada Xenefon, care au fost primele Scări Colorate din București (dacă nu greșesc). Sau și mai bine poate Primăria se hotărăște să renoveze și să recoloreze și treptele străzii Xenofon.
De fapt chiar și parcul Romniceanu are nevoie de niște reparații. Acolo, în parc, este o fântână, dacă ar fi reparată nu doar cei din cartier ar vedea ceva frumos, ci și vizitatorii Bucureștiului, aceea zonă a cartierului Cotroceni este destul de ușor accesibilă, atât cu mijloacele în traport comun cât și cu trotinele electrice Bolt sau Lime sau bicicletele de închiriat Citylink .
Dacă nu cunoașteți cartierul și doriți să ajungeți la Scările Colorate, aceasta este harta (sunt denumite Scările Fericirii). Eu zic că merită să dați o tură prin zona Cotroceni, este un cartier frumos, cu multe clădiri vechi dar bine întreținute, artă urbană, umbră de la arbori, iar primăvara apar magnoliile, terase și magazine, iar Grădina Botanică este și ea în zonă, chiar vizavi de Palatul Cotroceni.
Citește și: Calul Titanilor – cea mai înaltă statuie ecvestră expusă în Parcul Titan
Uite că un strop de culoare nu strică niciodată! Niște trepte banale din ciment se pot schimba în ceva plăcut doar cu nişte pensule, ceva vopsea şi imaginaţie. Dar cum spuneam și mai sus, sper că vor rezista bine în timp.
Lacătele Iubirii din parcul Orășelul Copiilor
Bucureștiul are câteva locuri unde puteți vedea Lacătele Iubirii: în parcul Herăstrău, pe gardul teatrului Masca, pe podul Izvor, aproape de piața Unirii, iar mai nou am găsit astfel de lacăte pe un mic pod din parcul Orășelul Copiilor.
Acel pod face legătura între Orășelul Copiilor și zona fântânilor arteziene, dar cel mai simplu verifică harta
Mi se pare interesant și drăguț cum se răspândește Legenda Lacătelor de Dragoste într-o capitală agitată cum este Bucureștiul.
- Concursul Foto GCCA Concrete in Life 2024/2025 – prezinta frumusetea betonului - 3 November , 2024
- Cum sa alegi cel mai bun card memorie SD 2TB - 2 November , 2024
- Midjourney lanseaza un editor foto: Editare creativa la indemana tuturor - 31 October , 2024
One thought on “Scarile Colorate din Bucuresti si Lacatele Iubirii din parcul Lumea Copiilor – galerie foto-video”