Decernarea premiilor concursului foto Ochiul Magic 2015

Primăria Municipiului București, prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic, a organizat, în perioada 3 — 28 iunie 2015, cea de-a doua ediție a concursului de fotografie ‘Ochiul Magic’, o competiție care își propune să promoveze orașul București.

ochiul magic sala palatului bucuresti
concursul foto Ochiul Magic – Sala Palatului

Sâmbătă, 11 iulie, la Sala Palatului din Bucureşti a avut loc ceremonia de decernare a premiilor.

Festivitatea de premiere a avut loc după minunatul spectacol “Paris Mon Amour” prezentat de Teatrul de Operetă şi Musical „Ion Dacian”.

La concursul foto Ochiul Magic au fost invitați să participe toți cei care au un telefon cu camera foto, un aparat foto sau un aparat foto profesionist, iar la ediţia din acest an au participat 1643 de persoane. La sfârșitul concursului au fost selecționate 400 de lucrări, aparținând celor mai inspirați dintre participanți, care vor constitui albumul oficial al Municipiului București din anul 2015.

Premiul special (locul patru cum ar veni) a fost ocupat de Ştefan Staicu.

stefan staicu concurs foto ochiul magic
Stefan Staicu – premiu special Ochiul Magic

Acest premiu special a fost oferit de Epson România, reprezentat la Sala Palatului de către Alina Silvestru, Channel Marketing Coordinator pentru România & Bulgaria la Epson Europe.

stefan staicu premiu epson concurs foto
Alina Silvestru (Epson) – Stefan Staicu

Ştefan Staicu a fost premiat cu un multifuncţional foto Epson L850 (model testat şi prezentat de mine în acest post)

Locul III a fost ocupat de Bogdan Merluşcă.

bogdan merlusca concurs foto ochiul magic
Bogdan Merlusca – locul III Ochiul Magic

Bogdan Merluşcă a primit diploma de Merit și 1000 lei.

bogdan merlusca concurs ochiul magic bucuresti
Traian Radu Negrei – Bogdan Merlusca

Locul II, diploma de Excelență și 1500 lei, au fost câştigate de Eugen Horoiu.

eugen horoiu premiu concurs foto ochiul magic
Eugen Horoiu – loc II
eugen horoiu ochiul magic sala palatului
Bogdan Merlusca – Eugen Horoiu – Traian Radu Negrei

Locul I, Marele Premiu Ochiul Magic și 2500 lei au revenit lui Dan Mihai Balanescu.

dan mihai balanescu premiu concurs foto ochiul magic
Dan Mihai Balanescu – locul I Ochiul Magic
castigatorii concurs ochiul magic bucuresti 2015
Bogdan Merlusca – Eugen Horoiu – Dan Mihai Balanescu

Cele trei premii ale concursului foto Ochiul Magic 2015 au fost oferite de directorul Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic, dl. Traian Radu Negrei. Felicitari concurenților!

dan mihai balanescu Traian Radu Negrei ochiul magic
(centru) Dan Mihai Balanescu si Traian Radu Negrei
gala de premiere concurs foto ochiul magic
Gala de premiere – Ochiul Magic

Ca fapt divers mie mi-a plăcut fotografia de pe locul doi, relizată de Eugen Horoiu. Fotografia respectivă poate ar fi meritat să câştige locul I, cel puţin asta este părerea mea fără să văd toate pozele înscrise în concurs, pentru că ne arată un Bucureşti plin de viaţă, animat şi locuit atât de adulţi cât şi de copii, iar pe fundal este una din mai puţin cunoscutele clădiri ale Bucureştiului, dar interesantă ca aspect, anume Arena Naţională Lia Manoliu (Stadionul Naţional)

poze concurs foto ochiul magic
poze – Ochiul magic

Iar dintre pozele cu clădiri premiate pe scena Sălii Palatului, mi-a plăcut mai mult poza lui Ştefan Staicu. Pozele premiate nu le-am văzut printre imaginile expuse în holul Sălii Palatului, dar sper că se va organiza într-un viitor apropiat o expoziţie foto mai amplă. Oricum cred că este de apreciat că anul acesta juriul a acordat mai multe premii fotografiilor unde vedem şi oameni, nu doar clădiri.

Vezi si: Tunurile din parcurile sectorului doi al Bucurestiului

poze concurs foto ochiul magic sala palatului
expozitie Ochiul Magic – Sala Palatului

Pe site-ul www.ochiul-magic.ro se află, în format pdf, albumul oficial al Municipiului Bucureşti “Bucureștiul văzut prin ochii tăi” din 2014, dar am impresia că imaginile prezentate acolo sunt cam pixelate; probabil au fost micşorate prea mult. Să sperăm că albumul pdf al ediţiei 2015 va fi mai bine realizat, din punct de vedere tehnic, iar la imagini nu vom mai vedea Ateneul Român, Biblioteca Centrală Universitară Carol I şi Palatul Parlamentului (Casa Poporului) în zeci de poze!

fotostefan

3 thoughts on “Decernarea premiilor concursului foto Ochiul Magic 2015”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.